Sorescu a băgat în ședință structurile MAI: Nu este cazul să ne relaxăm – FOTOGALERIE

Astăzi, 9 mai, la Instituția Prefectului, a avut loc o ședință a reprezentanților structurilor MAI cu prefectul județului, Dan Nechifor și cu secretarul de stat botoșănean, Gheorghe Sorescu, pentru a stabili planul de măsuri având în vedere că în data de 15 mai se va ieși din starea de urgență, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

 

”Măsurile de relaxare nu reprezintă intrarea în normal”


Ținând cont de reluarea activității cu publicul după data de 15 mai, deși va fi menținută starea de alertă, fiecare instituție din subordinea Prefecturii ( Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte), dar și activitatea proprie ( audiențe, apostile etc) trebuie să se supună unui plan de măsuri propriu, pe lângă recomandările care vor veni de la nivel național.


Totodată, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va monitoriza și modul în care celelalte instituții din județul Botoșani vor respecta măsurile și recomandările pe starea de alertă.


“Având în vedere că vom rămâne în stare de alertă, botoșănenii trebuie să manifeste precauție, iar autoritățile vigilență în respectarea regulilor sau, după caz, a recomandărilor. O dată cu ieșirea din starea de urgență, trebuie să se știe că măsurile de relaxare nu reprezintă intrarea în normal, deoarece este necesar ca fiecare dintre noi să folosească minimele măsuri de protecție și să păstreze distanțarea fizică”,


Dan Nechifor, prefect.

 

De la ”Starea de Urgență” la ”Starea de Alertă”

 

Reprezentanții structurilor MAI au în continuare responsabilitatea monitorizării activității instituțiilor în vederea respectării măsurilor de ordine publică, în special cele care au relații cu publicul.


“Scopul întâlnirii de astăzi l-a reprezentat pregătirea modului de reluare a activității cu publicul în toate instituțiile în așa fel încât situațiile să fie gestionate la fel de bine și de acum înainte. Nu este cazul să ne relaxăm”,


Gheorghe Sorescu, secretarul de stat.


De altfel, în ciuda anunțului făcut de președintele României după Paști privind ieșirea din Starea de Urgență, de la o zi la alta oficialii guvernamentali vin cu mesaje care arată că este mai mult o schimbare de denumire, de la ”urgență” la ”alertă” și că restricțiile vor fi păstrate în bună măsură.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store