Este renumit spiritul boem al artiştilor, mai ales al scriitorilor. Marile talente şi genii ale literaturii româneşti s-au încadrat în mare parte în acest trend boem. Mulţi dintre aceştia aveau vicii şi au reuşit să-şi distrugă sănătatea cu alcool sau stupefiante. Viaţa boemă, se pare, îi ajuta însă să creeze, potrivit Adevărul.
Mulţi scriitori talentaţi sau chiar de geniu au fost categorisiţi de societate de anturaj drept boemi. În căutarea inspiraţiei sau pur şi simplu ca o manifestare a laturii umane, oamenii care au dat adevărate capodopere s-au lăsat pradă viciilor. Fie că este vorba de tutun, alcool sau chiar stupefiante, istoria literaturii abundă de poveşti şi mărturii privind boemia impinsă uneori la extrem a scriitorilor şi geniilor literaturii. Scriitorii români nu puteau să reprezinte o excepţie, iar istoria literaturii română abundă de nonconformişti, boemi sau pur şi simplu oameni dedaţi viciului. La fel ca şi omologii lor din alte ţări, o parte a scriitorilor români extrem de talentaţi, începând cu secolul al XIX-lea, s-au dedat patimii alcoolului, tutunului şi chiar stupefiantelor.
Mihai Eminescu, poetul de geniu, este considerat unul dintre boemii literaturii române. O mare parte a legendelor despre Eminescu şi consumul de alcool sunt însă doar mitologie urbană. Din contră, contemporanii spun că era ocupat mai mult cu munca. De unul singur nu bea exagerat. Când îşi găsea însă partener de discuţie şi petrecere, lucrurile stăteau cu totul aşa, cum de altfel afirmă şi criticul literara George Călinescu. În compania potrivită, Eminescu bătea crâşmele până dimineaţa şi o ţinea într-o petrecere zile în şir. Iar compania potrivită în cele mai multe cazuri era bunul său prieten Ion Creangă. Alături de acesta, poetul botoşănean se dezlănţuia şi devenea un boem în toată regula. Bea mult vin, fuma şi mergea dintr-un birt în altul.
”Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele pe unde era vinul mai bun şi pastrama mai fragedă, şedeau pe laviţă ca la sate, sau pe jos, pe iarbă, punând şi câte un ţigan să le zică, cum cânta Mihai scripcarul din Humuleşti. (...) Se mistuiau câteodată zile întregi, mânându-se din crâşmă în crâşmă şi ocolind urbea pe dinafara barierelor, luând-o pe jos, din şesul Bahluiului, ocolind-o pe la bariera Păcurariului, urcând pe la Copou şi invindu-se ca nălucile colbuite desupra Ciricului, de unde se lăsau în bojdeucă”, scria George Călinescu în ”Viaţa lui Ion Creangă”.
Mihai Eminescu prefera vinul, iar un alt viciu de notorietate al poetului era fumatul. ”Şi Eminescu a fost un mare fumător şi un cafegiu în exces. Jucându-se ”de-a turcul”, (Turc cinstit şi amorezat, Emin Aga, cum semna o scrisoare către Veronica Micle din 15 decembrie 1879), Eminescu bea cafea şi fuma ”ca un turc”. La moartea poetului, Maiorescu a scris despre ”viaţa neregulată” dusă de Eminescu şi despre faptul că ”adesea se hrănea cu narcotice şi excitante: abuz de tutun şi cafea”, scrie şi cunoscutul specialist Andrei Oişteanu în lucrarea ”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Totodată despre patima lui Eminescu pentru fumat, este convigătoare şi mărturia lui Theodor Stefanelli, fostul său coleg de la Cernăuţi.
”Când veneau apoi colegii săi acasă, aflau în cameră un aer infect, produs de fumul de tutun, de spirt şi de lampă, de nu erau în stare să respire, iar pe Eminescu nu îl puteau zări prin norii de fum”, preciza Stefanelli.
Contestatarul lui Eminescu, în plan literar şi ideatic mai mult, simbolistul Alexandru Macedonski a fost la rândul său un boem pur sânge. La fel ca şi Eminescu, fuma foarte mult, dar era şi un amator de stupefiante. Mai precis prefera haşişul şi opiumul. „Poetul simbolist a fost primul care a compus în mod făţiş literatură despre narcotice şi provocată de acestea. După părerea lui Adrian Marino, cel care a inaugurat la noi ”literatura stupefiantelor ca procedeu artistic de factură romantică” a fost Alexandru Macedonski”, scria Oişteanu în”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Simbolistul român s-a descris într-un poem consumând haşiş, mai precis în ”Visele haşişului”. Macedonski se pare a învăţat acest obicei în călătoriile sale din Austria, Elveţia sau Italia.
