Vicepreședintele CJ Suceava a fost REȚINUT: Mită de 40.000 euro de la liderul asocierii care lucrează la drumul Botoșani - Ștefănești

Crețu Silviu-Cristinel va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie 2022, a lui Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, se arată într-un comunicat al DNA.

 

Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 5 aprilie 2022, Crețu Silviu-Cristinel va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Procurori ai DNA Cluj au organizat ieri un flagrant în urma căruia vicepreședintele Consiliului Județean Suceava a fost prins primind de la un om de afaceri un plic cu 40.000 de euro. Conform mai multor surse, mituitorul-denunțător ar fi Vasile Ioan Rîpan, patronul Autotehnorom, firmă care a reziliat recent un important contract cu CJ, privind modernizarea a 75,739 km din Axa Suceava – Iași.

 

Conform DNA, mita de ieri este legată de un contract de întreținere a drumurilor județene pentru care Crețu avea atribuții de verificare și ar fi pretins-o pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma lui Rîpan cu CJ.  Rîpan susține că i-ar mai fi dat însă lui Crețu alți 40.000 de euro mită în decembrie 2020.

 

Amintim că este vorba despre omul de afaceri care a sesizat DNA Cluj și care i-a dat banii vicepreședintelui CJ Suceava este Vasile Rîpan, patronul SC Autotehnorom SRL, liderul asocierii care lucrează la DN 29 D Botoșani – Ștefănești.

 

Cristi Crețu este acuzat de procurori că l-ar fi lăsat pe patronul Autotehnorom să creadă că va interveni pe lângă persoane cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp.