Vicele Cătălina învăluie în mister plecarea din Primărie la braț cu Țurcanu

Nebuloasă administrativă la municipiu. Joi seară, co-președintele Alianței Creștin Liberale, Florin Țurcanu a ieșit în spațiul public și a anunțat că va sacrifica ambii viceprimari ai municipiului Botoșani cu scopul clar de a-l împiedica pe Ovidiu Portariuc să-și formeze majoritatea politică din plen.

 

A doua zi, unul dintre viceprimarii vizați a reacționat la acest anunț fără însă a oferi un punct de vedere concret.
Obiectivul major al dlui primar Ovidiu Portariuc este de a-și obține majoritatea în CL. Ați văzut că au fost multe frământări în CL, frământări care nu au nimic de-a face cu administrația având în vedere că toate proiectele de hotărâre au trecut și atunci când au fost amendate, amendamentele au fost votate și de consilierii locali ai PSD, doar puține amendamente nu au fost votate de colegii noștri”, a declarat Cătălina Lupașcu.
Viceprimarul PNL a adus în discuție și o serie de surprize făcând cel mai probabil referire la cei doi consilieri locali care ar urma să sprijine PSD.
”La ora actuală discutăm de o majoritate pe care PSD o formează cu mare sârg de altfel și cu siguranță veți avea mari surprize pentru că noi consilierii locali ai PNL și ai celor care sprijină dreapta politică vom da ocazia dlui primar să vă prezinte majoritatea pe care dlui și-a făcut-o. Vorbesc de o majoritate poate aproape făcută. Nu excludem posibilitatea de a face loc și altor colegi din dreapta politică să ocupe funcția de viceprimar. Cu siguranță într-o primă etapă vom da posibilitatea cetățenilor din municipiul Botoșani ca dl primar să poată să-și prezinte echipa și atunci veți avea mari surprize”, a mai spus Lupașcu.
Liberala nu a lăsat să înțeleagă dacă a aflat din presă de faptul că va fi înlocuită sau au fost discuții la partid în acest sens. (G.E.)
CITEȘTE:
 Bombă la municipiu: PNL – PDL transferă doi consilieri, ambii devin viceprimari