Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Marți, 22 octombrie 2024, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Dângeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 17 octombrie 2024, ar fi condus un autoturism, pe drumul public, din comuna Dângeni, fără a deține permis de conducere, fără ca autoturismul să fie înmatriculat și cu o alcoolemie de 0,84 mg/l.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.