Îmbrățișarea politică a finalului de mandat: Din contradicții se naște progresul  – VIDEO 

Consilierii județeni au primit în cadrul ședinței ordinare câte o distincție din partea președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici. Au fost îmbrățișări și discursuri de mulțumire.

 

Rând pe rând consilierii au fost strigați de șefa administrației județene pentru a le înmâna distincția. A venit și rândul celei mai vocale consiliere județene, Mirela Saucă

 

Cele două doamne s-au îmbrățișat, iar momentul a stârnit râsete în sală. 

 

Mirela Saucă, consilier județean PNL

„Am avut niște intervenții mai acide. Ideea este că, împreună cu colegii noștri, ne-am dorit foarte mult binele botoșănenilor. Și din contradicții se naște progresul, nu e așa, dragi colegi?! Mulțumesc foarte mult!”
 

 

Mirela Saucă a fost consiliera județeană din partea grupului PNL cu cele mai multe interpelări în plen. Și în nenumărate rânduri a atacat-o pe Doina Federovici cu replici acide.