Vicele Cătălina chemată în cartiere de cetăţeni revoltaţi

 

Una dintre primele vizite în teren a viceprimarului Cătălina Lupaşcu s-a datorat reclamaţiilor depuse de un grup de cetăţeni din zona Primăverii care au considerat ca fiind inconfortabilă distanţa dintre o parcarea amenajată lângă un bloc şi geamurile de la parterul acestuia.

Oamenii s-au plâns de faptul că şoferii care aveau concesionate locuri de parcare în zona respectivă îi deranjau când îşi parcau autoturismele la o distanţă de nici un metru de ferestrele lor. Situaţia este înregistrată în cazul unui imobil situat pe Aleea Cinema.
„Locatarii de la parterul unui bloc şi nu numai reclamau faptul că anul trecut în zona respectivă a fost amenajată o parcare care a condus la perturbarea locatarilor de la parter. Într-o primă etapă am discutat cu colegii mei de la patrimoniu şi vom redimensiona parcarea respectivă, practic locurile se vor retrasa, autovehiculele vor fi parcate într-o altă zonă astfel încât să readucem confortul cetăţenilor din zonă”, a declarat Cătălina Lupaşcu, viceprimarul municipiului Botoşani.
Edilul a mai afirmat că în 2014, în funcţie de resursele financiare disponibile, se vor reamenaja locurile de parcare din respectiva parcare pentru ca locuitorii blocului să nu mai întâmpine probleme de noxe, zgomot sau umezeală cauzată de acoperirea gurilor de aerisire. Cătălina Lupaşcu a făcut un apel public către botoşăneni în a i se adresa acolo unde există situaţii care îi deranjează şi care pot fi remediate din mers.