Sala de sport de la Colegiul Eminescu predată unei companii naţionale

 

Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa ordinară de Consiliu Local ce va avea loc luni, 30 septembrie 2013 predarea către Compania Naţională de Investiţii a sălii de sport de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, în vederea realizării unor ample lucrări de reabilitare.

Un proiect de hotărâre a fost deja iniţiat şi va fi adus în atenţia consilierilor locali spre adoptare. Potrivit raportului de specialitate anexat, reabilitarea sălii de sport a Colegiului Mihai Eminescu este o necesitate întrucât imobilul prezintă grad ridicat de uzură a finisajelor interioare şi exterioare (în proporţie de 70%), a pardoselii sălii de sport care trebuie înlocuită în totalitate, a tâmplăriei care este deteriorată şi nu asigură izolaţia termică corespunzătoare, a elementelor de protecţie termică.
De asemenea, spaţiile pentru birouri, vestiare şi grupuri sanitare prezintă numeroase degradări ale finisajelor, pardoselilor şi a obiectelor sanitare.
[[banner]]
Instalaţiile electrice, sanitare şi termice necesită înlocuirea în totalitate. Grupurile sanitare existente sunt subdimensionate, necesitând mărirea lor în conformitate cu normele în vigoare. Duşurile sunt dezafectate şi necesită refacerea lor conform normelor.
Totodata o problemaveste şi cu lipsa unor locuri sau a unui spaţiu destinat spectatorilor, sala fiind ocupată în totalitate de terenul de joc. Din acest motiv se doreşte a se amenaja o zonă cu gradene pentru spectatori peste vestiarele existente.
CITEŞTE:
 Elevii de la Colegiul Eminescu şi-au ales preşedintele - FOTOGALERIE&VIDEO