Mălin-Ștefan Vacariu este un tânăr nevăzător de 25 de ani din Botoșani, care a mers în Cluj-Napoca atât pentru studii superioare, cât și pentru a căpăta independență. Totodată, este toboșar cu aproape 10 ani de experiență, dar cântă și la pian și vocal, scrie versuri și uneori proză, gătește, e maseur și urmează să se angajeze în comerț. După cum a susținut el însuși, aceste lucruri nu reprezintă nici 10% din ceea ce este, fiind într-un permanent proces de evoluție.

„O să sune clișeic, dar vreau să ajung în punctul în care cea mai mare inspirație să-mi fiu eu. Sunt momente în care îți vine să renunți, dar eu cred mult în simboluri. Phoenix, de exemplu, e mai mult decât o formație pe care o ascult de ani. Simbolul în sine, al păsării ce renaște din cenușă, l-aș încadra printre sursele mele de inspirație. Sunt mai multe, de la oameni până la Naruto. Și el mi-a schimbat viața”, spune Mălin.

După cum se arată și în descrierea primului cover postat pe canalul său de YouTube, Frunză de Mălin, la 15 ani a descoperit tobele, iar de atunci face tot posibilul să împartă din harul său cu cei din jur.

Bezna, a doua naștere: „Am terminat grădinița văzând, am început școala cu 5% vedere utilizabilă”

Pasiunea pentru muzică o are, însă, de la 7 ani, aceeași vârstă la care și-a pierdut vederea.

„Am terminat grădinița văzând, am început școala cu 5% vedere utilizabilă. Nu știu ce chestii s-au întâmplat, nici doctorii nu știu. Mama vedea că apropiam mult un obiect dacă voiam să îl văd în detaliu, iar atunci când vorbea cu mine, eu îi spuneam că o văd, dar ochii meu erau în alte direcții, ba în sus, ba în jos, ca un fel de strabism. Una dintre imaginile pe care nu am să le pot uita niciodată e mâna mamei mele peste a mea, ținându-mi pixul în mână și învățându-mă să scriu după mișcarea lui pe foaie. Desenam literele fără să le știu. Mama îmi linia caietele de limba română cu carioci stridente pentru a delimita rândurile. Învățătoarea, cu care țin legătura și astăzi și pe care o stimez foarte mult, e ca o mamă pentru mine. Ea a dat startul, mi-a zis că pot. Ce scria la tablă scria mare în caiet și pentru mine. Ani întregi a mărit manualele la xerox. Aveam manuale de engleză și franceză în format A3, le îndoiam ca să încapă în ghiozdan și când venea vara, îmi făceam vânt cu ele, atât de mari erau”, povestește Mălin pentru Cluj24.

De aceea, când a început școala, a fost ca o a doua naștere pentru el, fiindcă a trebuit să ia totul de la zero. Deși acest lucru nu a venit, inițial, sub forma unei vești bune, întorsătura de situație l-a provocat să vadă anumite părți din el care ar fi rămas nedescoperite dacă lucrurile nu ar fi mers în această direcție.

Muzician din școala primară. Scriitor. Maseur din facultate

Mălin activează ca toboșar în trupele Behind the Mirror, The Rockstar Sleep Experiment, Order 66, și în cadrul studioului „A society”, abordând genuri muzicale precum: rock, pop, reggae, swing, blues, funk, disco, balcanic, rap și trap, colaborând cu un trapper clujean, The Real Homeboy.

„Lucrez cu oameni faini, deschiși, cu poftă de cântat și de aflat lucruri noi. Nu toți au noțiuni teoretice, prin urmare mai apar momente în care eu le explic și ei ascultă. Sunt strict când vine vorba de muzică”, notează el.

În paralel cu acest domeniu, scrie poezii, dar alternează uneori și cu proza. Pe lângă facultate, a făcut și o postliceală pentru a deveni maseur.

”Pot simți când se aprind blițurile telefoanelor în sală”

După gimnaziu, a urmat un liceu de arte.

„Înainte să îmi pierd vederea, ai mei m-au întrebat dacă vreau să cânt, iar eu le-am zis că da, la pian. Îmi amintesc că, în clasa întâi, mă închiseseră într-o cameră să mă uit la desene animate, după care m-au chemat în dormitorul meu ca să găsesc acolo o pianină masivă, instrument care rămâne în istorie pentru mine, fiindcă e singurul pe care l-am auzit să cânte 3 note când apeși pe o singură clapă – nu a fost acordat niciodată. După examenul de capacitate din a opta, m-am înscris la un liceu de arte unde am cântat 4 ani la pian, printând metri de Bach, Mozart și mai știu eu ce, îmbrăcat la costum. Erau… vremuri. Liceul a avut ceva subtil din filmul <>, că eram muzicieni. Nu contau supărările, ne respectam între noi, niciodată nu auzeai vorbe cu impact negativ, ci erau doar spuse în glumă, uneori. Din exterior, părea totul wow, că făceam muzică, dar în interior, fiind la un liceu de arte, era ceva obișnuit, fiecare fiind bun la ceea ce făcea. Cele mai frumoase momente erau concertele cu filarmonica. Se adunau zeci, sute de oameni – n-am de unde să știu exact, dar simțeam multă lume. Plecam acasă foarte bogați. Aplauzele sunt cea mai bună răsplată pentru sufletul unui artist. Și chiar dacă sunt orb, pot simți când se aprind blițurile telefoanelor în sală, o altă bucurie pentru cel de pe scenă”, relatează tânărul.

Cu timpul, s-a gândit să încerce să cânte și la tobe, la sugestia unui profesor.

„Mă gândeam că nu-ți trebuie ochi să dai cu bățul în tobe. După prima oră de percuție, mi-am dat seama că îți trebuie, dar am avut noroc de un prof bun, care scria partituri pe bloc de desen, stătea lângă mine să le învăț și le schimba. Îl respect foarte mult. Mi-a dat încredere și susținere, mi-a pus mâna pe umăr, mi-a zis cum se numește, m-a întrebat cum sunt, asta după ce nu l-am văzut ani buni. De altfel, păstrez legătura cu toți oamenii care au avut un impact asupra evoluției mele academice”, precizează Mălin.

Un lucru pe care l-a descoperit prin muzică a fost matematica, despre care ține să sublinieze că e indispensabilă din acest domeniu.

„Pentru cine crede că în muzică nu există matematică, ar trebui să asculte 1 minut de Tool”, adaugă el.

„Și noi, nevăzătorii, citim. M-am autoeducat prin cărți”

Dacă ar fi un cuvânt care să îl descrie pe Mălin, acesta ar fi „echilibru”, pentru că deși s-a împrietenit cu matematica prin muzică, e pasionat de multe alte domenii ce echilibrează balanța, printre care: cinematografia veche, istoria, – în special comunismul, războiul – criminalistica, gătitul, consiliatul, masajul, meditația, exercițiile de vizualizare, dezbaterile despre orice subiect.

Îi place și latura de uman – scrie versuri și, uneori, proză.

„Profesoarele mele de română din gimnaziu și din liceu au avut un impact mare asupra mea, mi-au dezvoltat un simț oratoric, mi-au dat un curaj de a vorbi în public pe care, la vârsta aia nu l-am exploatat suficient. Dar am tendința de a vorbi repede și mult, poate uneori sunt prea acid. Dar asta, cu timpul, mi-a adus respect, pentru că sunt sigur pe ceea ce spun, iar atunci când greșesc, accept că sunt înfrânt și strâng mâna”, punctează el.

De asemenea, îi place să citească.

„Și noi, nevăzătorii, citim, dar prin audiție. Dintre operele românești, m-au marcat <>, <> și <>, de Eliade, care e foarte aproape de sufletul meu. Am învățat esența tovărășiei, am descoperit frumusețea tinereții pe care nu o trăisem încă, am dezvoltat primele noțiuni de atracție spre frumos, spre feminin, iar prin asta mă refer la delicatețe, la descoperirea gândurilor oamenilor. M-am autoeducat prin cărți. Iar de scris m-am apucat să scriu serios când am simțit că am ceva de care trebuie să mă eliberez, evident, în urma unei decepții în dragoste adolescentine”, completează tânărul.

Un maseur care are mereu o vorbă bună pentru clienți

Diriginta din liceu i-a spus de postliceala ce urma să o facă simultan cu Facultatea de Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

„Mi-a zis că nu văd, dar că nevăzătorii activează în domeniul masajului. M-am interesat și am găsit la Cluj ceva potrivit. După 2 ani, am reușit să depășesc barierele propriei incapacități și să pun diploma pe frigider. Oamenilor, dacă le place, revin. La mine revin mereu. Sfera mea preferată e partea de relaxare, mi se pare că e o sferă a terapiei cumva neglijată azi din cauza stresului și a oboselii. Nu apucăm să respirăm. Eu, dacă am o anumită pregătire, de ce să nu ofer asta? Eventual, te și ascult și îți ofer o vorbă bună. La mine e fără hârtie. Sufletul omului se citește din voce, din privire, din energia pe care ți-o dă, iar eu resimt mult apăsările și gândurile altora”, descrie Mălin. Povestea lui Mălin integral aici...

(Foto: cluj24.ro)