Localnicii îi spun Buduhal și aparține de comuna Copălău. Legendele locale vorbesc despre oameni dispăruți fără urmă și despre fenomene paranormale terifiante.

Comuna Copălău se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoșani. Este o zonă rurală pitorească, încărcată de multe legende cu haiduci și povești de demult dar mai ales faimoasă pentru culturile sale de usturoi unice în România.

În satul Cerbu, din comuna Copălău, se află însă o pădure veche care celor care-i află povestea dar și o străbat, le stârnește fiori. Oamenii locului îi spun Buduhal, iar bătrânii satului spun că acesta este un loc blestemat, unde au loc tot felul de fenomene paranormale, potrivit Adevărul.

Țara „șmârcurilor“

Pădurea Buduhal se întinde pe toată coasta satului Cerbu, către orașul Flămânzi. Este o pădure veche, deasă și stranie. Majoritatea legendelor se leagă însă de niște vulcani noroioși, aproape stinși, cărora sătenii le spun ”șmârcuri”.

Odinioară activi, bolborosind și aruncând jerbe de noroi din adâncurile pământului, astăzi vulcanii noroioși de la Cerbu arată ca niște ochiuri uriașe de mlaștină, pline cu apă, noroi și stufăriș. Trei dintre acești vulcani se află la marginea pădurii, dar cel mai mare se întinde pe o suprafață considerabilă printre copaci.

Cel mai mare dintre smârcuri, cel din pădure, stârnește și astăzi teama localnicilor în vârstă. Este considerat, din generație în generație, un soi de poartă a iadului. Un loc înfricoșător de care oamenii fug. Nimeni nu-i știe vechimea, însă sătenii spun că este un ochi de apă și noroi fără fund.

Tinerii nu mai știu poveștile despre acest smârc, dar se feresc de el. Mai ales că legendele locului spun că mulți oameni care s-au aventurat, mai ales noaptea prin pădure, au dispărut fără urmă, trași de forțe supranaturale în adâncurile bulboanei.

Smârcul din pădure este numit de cetăţeni „poarta iadului”, pentru că are un diametru de 40 de metri, şi se spune că de acolo ar fi ieşit Necuratul, iar locul este blestemat.

„Oamenii ar fi dispărut fără urmă prin pădure, traşi acolo în smârc. Evident pentru mine sunt doar legende şi atât”, spune profesorul Alexandru Bălăucă, fost bibliotecar al comunei.

Un referent agricol din comună își amintește de o poveste din bătrâni, cum caleașca unui boier a fost înghițită de smârc cu tot cu cai.

„Tuturor le era teamă să se apropie de el. Toţi înconjurau. Am auzit poveşti cum dispăreau oamenii care mergeau prin pădure. Dispăreau fără urmă. Se spune că un mare boier care avea moşie la Flămânzi a trecut pe aici şi vizitiul a adormit. Era cu fiica lui, boierul, şi cu ginerele. Dormeau toţi. La cai parcă le-a luat cineva minţile, oamenii spun din tată-n fiu, că era necurat din smârcuri şi au intrat caii acolo. Au pierit toţi aici în smârc cu tot cu cai şi caleaşcă”, spune Ioan Ungureanu.

„Este un loc fără fund, cine scapă în el, nu mai iese din el”, spune și nea Ilie, un localnic din Cerbu.

O pădure de groază

Buduhal, pădurea în sine, este un loc care stârnește senzații nefirești, spun oamenii locului. Sătenii în vârstă spun că aici oamenii pierd noțiunea timpului și spiritul de orientare. Este ca un loc care-i fură pe cei care intră. Practic, prin Buduhal poți rătăci zile în șir. Unii și-au pierdut mințile de frică.

De multe ori pădurea are o tăcere nefirească și bagă în sufletele celor care-o străbat o teamă inexplicabilă.

„Este un loc blestemat. Pe acolo umblă Necuratul. Așa ne spuneau bătrânii. Poate că am auzit poveștile și așa mi s-a părut, dar când am mers pe acolo, am înghețat de frică. Nu știu de ce, dar mi-a venit așa să o iau la goană. Parcă simțeam pe cineva care mă urmărește. Mulți s-au pierdut zile în șir prin pădure și ieșeau cu mințile rătăcite. Ferească Dumnezeu”, își face cruce nea Ilie din Copălău, Botoșani.

(Foto: adevărul.ro)