O frumoasă mănăstire din Botoșani își sărbătorește hramul: Nădăjduim că veți dori să fiţi părtași la acest ospăț duhovnicesc!

La această importantă sărbătoare din viața mănăstirii va fi prezent Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 

Vineri, 21 aprilie, când întreaga creştinătate prăznuieşte sărbătoarea Izvorului Tămăduirii al Maicii Domnului, Mănăstirea Zosin serbează hramul bisericii care s-a construit în ultimii ani în noua ei incintă pe colina de lângă DN 28B, care face legătura între localităţile Botoşani – Tg. Frumos.

 

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească și sfințirea aghiasmei.  

 

Programul liturgic al sărbătorii va începe, în seara zilei de joi, 20 aprilie, la ora 18.00, când se va săvârși Privegherea alcătuită din slujba Vecerniei și a Utreniei, și va continua vineri dimineața, începând cu ora 7:00, când se vor săvârși Slujba Ceasurilor și Acatistul Praznicului.

 

Tot vineri dimineața, de la ora 9:00, se va săvârși Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Aghiasma care se sfințește cu prilejul acestui praznic în fiecare an.   

 

”Nădăjduind că veți dori să fiţi părtași la acest ospăț duhovnicesc împreună cu toți iubitorii de frumos și de adevăr, pentru a vă împărtăși din izvorul nesecat de daruri duhovnicești al credinței strămoșești bimilenare, ca să putem exclama într-un glas precum odinioară Apostolul Petru pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim aici... în Biserica Slavei Tale Doamne”, vă așteptăm cu mult drag, asigurându-vă de toată prețuirea și dragostea noastră în Hristos Cel Înviat!”,

Arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin

 

(Foto: Facebook / Parohia Sfântul Ioan Botezătorul)