Veşti proaste: NU toți beneficiarii pachetelor cu alimente le vor primi înainte de Paşti

Ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, Marcel Boloş, a explicat că doar puțin peste jumătate din beneficiarii pachetelor cu alimente le vor primi până în Sărbătorile Pascale.

 

Marcel Boloș a făcut un apel  la autoritățile locale ca să organizeze mai bine modalitatea de distribuire a pachetelor, explicând că doar peste jumătate din beneficiari vor primi pachetele de alimente până la Paște.

 

În schimb, cardurile sociale vor fi alimentate cu 250 de lei.

 

„Guvernul României, în ședința de săptămâna trecută, a aprobat decalarea încărcării acestor vouchere de alimente cu cei 250 de lei, să se facă până la 13 aprilie. Până atunci, banii vor fi pe card. Până în Joia Mare. Banii vor fi utilizați de cei peste 2,4 milioane de beneficiari. 600 de milioane de lei le virăm odată la două luni pe aceste carduri”, a explicat Marcel Boloş.