Veşti pentru elevi: MODIFICĂRI anunţate de Ministerul Educaţiei în structura noului anului şcolar 

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, marţi, că există varianta ca primul semestru al anului şcolar să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă, dar să fie micşorată vacanţa.

 

Conform unui document obținut de Edupedu.ro, structura anului școlar 2019-2020 propusă de Ministerul Educației prevede că școala să înceapă pe 16 septembrie 2019 și ca primul semestru să se încheie odată cu vacanța de iarnă, scrie Puterea.

 

Structura anului şcolar 2019-2020: 

 

Semestrul I (14 săptămâni)

Cursuri: Luni, 16 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019. În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele de grădiniță sunt în vacanță.

Vacanța de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

 

Semestrul al II-lea (21 săptămâni)

Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020

Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 19 iunie 2020

Vacanţa de vară: Sâmbătă, 20 iunie 2020 – duminică, 13 septembrie 2020

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store