Pelerinaj de NEUITAT: 5 kilometri de rând pentru Calea Sfinților

Peste 40.000 de persoane au participat vineri seară, 11 octombrie, la procesiunea Calea Sfinților din Iași, unde moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Pantelimon au fost purtate prin centrul orașului. Această ediție a marcat un record de participare, cu un rând de peste 5 kilometri, în care pelerinii s-au așezat pentru a se închina, estimându-se că unii vor aștepta până la 20 de ore. Organizatorii anticipează ca vârful pelerinajului să se înregistreze în noaptea de duminică spre luni, când se estimează că vor fi peste 50.000 de participanți.

 

Peste 40.000 de Pelerini la Calea Sfinților din Iași

 

 

Peste 40.000 de persoane au participat la Iași vineri seară, 11 octombrie, de la ora 19.00, la procesiunea Calea Sfinților, când moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Pantelimon au fost purtate de un sobor de sute de preoți, măicuțe și călugări pe străzile din centrul orașului. Este un record de participare la această ceremonie.


După ce au urmat procesiunea condusă de Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, oamenii s-au așezat la rând să se închine la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Pantelimon.

 

Rând de pelerini de peste 5 kilometri

 


Acesta este un record al organizatorilor, de când se folosește acest sistem de a ține evidența. Este vorba de un rând de peste 5 kilometri, la care sunt așezați la momentul redactării știrii aproximativ 40.000 de oameni. Aceștia vor aștepta până la 20 de ore ca să se închine, în contextul în care în cursul nopții trecute, când au fost 18.000 de persoane la rând, timpul de așteptare a fost de peste opt ore. În anii precedenți, nu au fost estimări de mai mult de 25.000 de oameni care să participe la Calea Sfinților, iar rândul de pelerini nu a depășit în niciun an stâlpii 70-80, acum fiind la 100, potrivit liberatatea.ro


Organizatorii estimează însă vârful pelerinajului ca fiind în noaptea de duminică spre luni, 13 spre 14 octombrie, când se așteaptă, dacă condițiile atmosferice vor fi bune, să fie peste 50.000 de persoane la rând.

 

 

(foto: doxologia.ro)