VESTEA pentru taximetriști de la Primărie pentru noul TARIF

Pentru a doua oară, proiectul prin care s-a cerut majorarea tarifului practicat de serviciul de taximetrie, a fost supus votului consilierilor locali. 

 

Taximetriștii au cerut un tarif de 2,5 lei per kilometru de la 2 lei cât este cel actual. 

„Să știți că am încercat să înțeleg cum funcționează acest serviciu și am constatat că la ora actuală nu există o piață concurențială, toate taxiurile au un preț unic. De fiecare dată s-a discutat foarte mult pe calitatea serviciilor pe care le oferă acest serviciu și am constatat că al nostru regulament nemodificat din 2008 are foarte multe carențe și lipsuri. De aceea am studiat mai multe regulamente din orașele mari și am descoperit un exemplu de bună practică la Municipiul Cluj Napoca”,

Cătălina Lupașcu, consilier local PNL 

 

Cătălina Lupașcu a cerut să fie constituită o comisie din care să facă parte și prin care să aibă loc o revizuire a regulamentului actual pe modelul celor de la Cluj. 

 

Regulamentul de la Cluj prevede inclusiv un cazier profesional. 

„Noi la ora actuală ar trebui să știm ce firmă de taxi are cele mai bune abateri și dacă concurează pentru obținerea unei noi licențe. În acest regulament se reglementează ce înseamnă piața liberă, concurențială”,

Cătălina Lupașcu, consilier local PNL 

 

Mihai Ștefan a luat și el cuvântul: „Eu propun un singur lucru. Aici sunt două lucruri, se discută o dată de regulament dar azi nu discutăm despre regulament. Am mai spus o dată că la Botoșani taximetriștii și fac de cap și fac ce vor, dar eu am discutat cu Poliția Locală și putem pregăti un nou regulament”. 

 

Proiectul a fost adoptat cu două de voturi pentru și două abțineri de la Cătălina Lupașcu și Marius Oroșanu, ambii de la PNL.

download from google play download from apple store