VESTE importantă! S-au semnat primele contracte pe Saligny, prefectul mesaj important pentru primari

Primele nouă contracte finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de aproape 90 de milioane de lei au fost semnate vineri, 26 august 2022 în prezența premierului.

 

Anunțul a fost făcut de prefectul Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

 

”Planul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, asumat la nivelul Guvernului, este destinat modernizării și dezvoltării comunităților locale, asigurării condițiilor pe care cetățenii din fiecare localitate le așteaptă de foarte mult timp.

 

Contractele de finanțare semnate vineri vizează dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare, pentru a asigura accesul la aceste servicii de bază, respectiv construirea și modernizarea de poduri și drumuri.

 

Guvernul pune la dispoziţia autorităţilor locale peste 10 miliarde de euro pentru modernizarea căilor de comunicaţii, dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare şi extinderea reţelelor de gaze.

 

„Am participat zilele trecute împreună cu dl prim-ministru Nicolae Ciucă la o întâlnire de lucru în care s-a pus în discuție potențialul de creștere economică al regiunii nord-est, proiectele pe termen mediu și lung - orientate spre dezvoltarea infrastructurii zonale, stimularea investițiilor, construirea unui plan de intervenție fundamentat pe nevoile directe din aceste județe”,

Sorin Cornilă, prefect

 

Prin Programul ”Anghel Saligny” urmează să fie semnate și alte contracte, dintre care unele vizează 133 de aglomerări unde locuitorii nu aveau acces la apă potabilă și canalizare. Prin aceste investiții, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, va asigura acest serviciu de bază pentru peste 300.000 locuitori și, totodată, conformarea la standardele europene.

 

Primarii din județul Botoșani au depus aproape 130 de proiecte pentru a obține finanțare în cadrul acestui program.

 

„Programul Anghel Saligny se desfășoară conform planului și, drept urmare, s-au semnat vineri primele contracte. Pentru județul Botoșani avem 127 de proiecte și îi informez pe toți primarii că am primit asigurări de la domnul primul-ministru că imediat ce vor clarifica aspectele tehnice și financiare cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării, vor semna contractele de finanțare și vor putea trece la etapa de licitație pentru aceste lucrări. Acest program "Anghel Saligny" a fost inițiat și aprobat de guvernul liberal în septembrie 2021 și este pus în practică de guvernarea actuală condusă de prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă”,

Sorin Cornilă, prefect

 

Programul ”Anghel Saligny” este totodată o posibilitate de finanțare unică pentru reabilitarea drumurilor județene cu finanțare din bugetul național.