Mega-control de la Inspectorat, peste 100 de şcoli intră în verificări

În perioada următoare, toate școlile din județul Botoșani vor fi verificate de reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ) Botoşani.

 

Mai este doar o săptămână și primul semestru al anului școlar 2018-2019 se încheie. Cu această ocazie, conducerea IŞJ efectuează un control care a început de luni şi va dura o săptămână.


”În perioada 28 ianuarie - 8 februarie, la toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani se va desfășura o inspecție tematică urmărind verificarea încheierii situației școlare pentru semestrul I, anul școlar 2018-2019. Obiectivele prioritare ale controlului sunt respectarea procedurilor de încheiere a situațiilor școlare semestriale, a procedurilor de acordare a sancțiunilor, a procedurilor privind transferurile elevilor, apoi verificarea realizării măsurilor de remediere a disfuncțiilor constatate în inspecțiile tematice anterioare, acordarea consilierii necesare pentru asigurarea unui management eficient. Se vor purta discuții cu conducerea instituțiilor de învățământ, cadre didactice, personal didactic auxiliar și elevi,”

Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IŞJ Botoşani.


Practic, se va constata dacă nu au existat anumite încălcări în unitățile de învățământ și de asemenea, dacă profesorii au încheiat situația școlară în mod corect.


Vor fi de asemenea verificate documentele școlare, cataloage, dar și registre matricole.


22

de inspectori școlari vor merge în  peste 100 de școli din județul nostru.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store