Vânt de înlocuire a şefului Poştei cu... „Baroneasa”

 

Şefia Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) ar putea fi preluată de cea care a condus unitatea până la venirea lui Ştefan Mihai. Cel puţin aşa susţine acesta că se zvoneşte în cadrul companiei.

„Se zvoneşte din nou că ea vrea, prin PNL, să ajungă înapoi. Oamenii sunt terminaţi”, a afirmat directorul OJP. După cum v-am mai informat, situaţia acestuia este una incertă, el plecând în concediu de odihnă deoarece este convins că va fi schimbat şi nu doreşte să piardă zilele legale de repaus. Are însă numai păreri proaste despre posibila succesoare. „Vă spun serios, am date de la oameni, deci era teroare. În primul rând am încercat să le redeau demnitatea oamenilor, să le redau încrederea în ei. Vă spun, discutaţi cu oamenii de acolo şi vedeţi că au trecut prin nişte chinuri extraordinare”, a afirmat Ştefan Mihai. Acesta crede că persoana căreia care i-a luat locul şi care acum l-ar putea schimba este responsabilă cu mai multe reclamaţii la adresa conducerii OJP.
CITEŞTE ŞI:
Directorul Poştei şi-a luat concediu de demitere
„Ea a fost un om, şef acolo la oficiul ăsta judeţean, care a propagat teroarea. Pur şi simplu, luaţi ziarele timpului, eu pot să vi le dau oricând, din Baroneasă şi din toate apelativele pe care le avea domnia sa, n-a fost scoasă. Şi vă spun că erau oameni care vorbeau la telefon, erau sunaţi la oficiu în teritoriu, se ridicau în picioare. În picioare se ridicau să vorbească la telefon. Unii mai cădeau, cu telefon cu tot”,
a mai spus şeful OJP. Acesta susţine chiar că predecesoarea în funcţie ar fi făcut prozelitism, că oamenii erau terorizaţi şi de pe patul de spital, dând ca exemplu o dirigintă de la Truşeşti căreia i-ar fi albit sprâncele în numai două zile. Mihai are contract individual de muncă încheiat pe perioada nedeterminată, după susţinerea unui examen. Săptămâna trecută deputatul PSD Costică Macaleţi a anunţat înlocuirea directorului OJP fiindcă face „golănii” în campania electorală. Nu s-a făcut public numele succesorului, ci doar faptul că va fi un om din sistem.
CITEŞTE ŞI:
 PSD-iştii coc schimbarea directorului de la Poştă fiindcă face "golănii"