Vandalism în Parcul ”Mihai Eminescu”: Trei puști au distrus sania și renii lui Moș Crăciun

Cei trei minori au fost prinși și duși de polițiști la ușa părinților, care au fost ulterior sancționați întrucât nu și-au supravegheat copiii.

 

În cursul nopții de miercuri spre joi, la ora 23.10, poliţistul local aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu din cadrul Biroului Dispecerat şi Evidenţa Persoanelor – monitorizare şi supraveghere video, a alarmat patrula mobilă a Poliţiei Locale.

 

Polițistul și-a informat colegii cu privire la faptul că, în Parcul Mihai Eminescu, trei tineri distrug ornamentele specifice Crăciunului (sania și renii).

 

La fața locului au fost identificați 3 minori cu vârste cuprinse între 12 - 13 ani, care au vandalizat ornamentele montate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 

Cei surprinși în fapt au fost conduși la adresa de domiciliu, iar părinții au fost informați cu privire la distrugerile cauzate.

 

Polițiștii locali au aplicat măsura sancționării contravenționale a părinților, conform Legii 61/1991, deoarece nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica minorii de la fapte de vagabondaj.

 

În perioada următoare, poliţiştii locali vor intensifica acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi infracţională.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store