Vameşii scapă ieftin din reorganizare

 

Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) este cel mai puţin afectată de restructurarea în teritoriu a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Luni preşedintele ANAF Sorin Blejnar a semnat ordinul privind statele de funcţii ale aparatului central şi a celui din teritoriu ale Autorităţii Naţionale a Vămilor.
S-au adoptat astfel noile organigrame la toate direcţiile regionale şi judeţene din ţară, inclusiv la cea de la Botoşani. Astfel, DJAOV are prevăzute 21 de posturi, din care un director executiv, un serviciu de inspecţie fiscală şi supraveghere produse accizate cu mai multe cu mai multe compartimente în subordine şi alte compartimente, precum financiar-contabil, juridic, informatizare sau autorizări, unele dintre acestea având în componenţă câte o singură persoană. Şeful direcţiei susţine că noua organigramă nu va afecta puternic activitatea instituţiei. „Din câte am înţeles eu, la Botoşani este posibil să fie o persoană peste numărul aprobat, ceea ce în alte judeţe nu ştiu dacă este chiar aşa. DJAOV Botoşani aş putea zice că nu este foarte afectată de această reorganizare, noi nefiind prea mulţi ca personal în comparaţie cu alte judeţe”, ne-a declarat Ovidiu Marcian, directorul executiv al DJAOV. Majorităţii direcţiilor li s-au stabilit acelaşi număr de posturi ca la Botoşani, adică 21, lucru valabil şi pentru Suceava, Bacău sau Neamţ. În cadrul restructurării în teritoriu a ANAF, Garda Financiară disponibilizează şase comisari, iar Fiscul peste 20 de angajaţi.