Valeriu Iftime, lovitură nemţească de 20 milioane euro la Iaşi

Unul din cele mai importante proiecte de mediu ale Iașului ar putea fi demarat în viitorul apropiat. Modernizarea instalațiilor poluante ale CET II ar urma să fie gestionată de o firma din Botoșani, care în asociere cu o una din Germania, au avut câștig de cauză în fața unei asocieri suedezo-române. Instalarea unor dotări pentru reducerea poluării cu sulf generată de CET II Holboca, ar trebuie să fie demarată luna aceasta, susțin oficialii din cadrul municipalității, scrie Buna Ziua Iaşi.

 

Gasirea unui consorţiu care să gestioneze atât proiectarea, cât şi lucrările propriu-zise la instalaţiile de ardere de la CET II Holboca au durat circa trei ani, primele proceduri fiind demarate în 2011. De atunci, au fost organizate două licitaţii. Prima a fost anulată, municipalitatea fiind nevoită să reia procedurile. La ultima licitaţie s-au înscris două asocieri de firme, una germano-română, SC Elsaco - SC Doosan IMGB şi o alta suedezo-română, SC Alstom Power Sweden AB - SC Alstom Infrastructures România - SC Romelectro.
Curtea de Apel a respins solicitările celor de la Alstom cu privire la o decizie a Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor, câştigătoarea licitaţiei fiind prima asociere, cu o ofertă de circa 96 de milioane de lei.
„Licitaţiile de pe POS Mediu sunt un pic diferite de celelalte, firma fiind obligată să vină atât cu partea de proiectare, cât şi cu cea de lucrări. Termenul în care trebuie să ne încadrăm expira la finele lui 2015 şi de aceea, în zece zile vom semna şi contractul”, a afirmat viceprimarul Mihai Chirica.
[[banner]]
El a explicat că întârzierile au fost provocate de existenţa a trei sau patru tehnologii de transformare a emisiilor de sulf din gaze în pulberi, fiecare ofertant încercând să scoată în faţă ceva diferit.
"Deocamdată noi nu am fost anunţaţi de municipalitate, am aflat doar despre decizia instanţei. Contestaţiile acestea ne-au încurcat, putem spune, prin prisma limitării duratei de timp până la care este posibilă închiderea proiectului. Pe aceasta piaţă concurenţa este însă foarte acerba şi se merge până la capăt", a declarat Cornel Bulibenchi, director executiv al unei divizii din cadrul Elsaco.
CITEŞTE ŞI:
 Patronul Elsaco - pe ultima sută de metri pentru una dintre cele mai mari afaceri