Profesor universitar, despre aglomerația de la UPU: Ori ambulanța aduce pacienți pe care nu ar trebui să îi aducă…

Aglomerația din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati și impactul asupra unității medicale este un obiectiv inclus în planul de management al managerului Corneliu Prepeliță. 

 

Unii folosesc ambulanța ca pe taxi

 

 

Și pentru că s-a insistat pe acest aspect, mai ales că puțini dintre pacienții care ajung la urgențe sunt și internați efectiv, la proba de interviu a oferit o serie de soluții și prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași care susține că din punctul său de vedere ar putea fi două cauze. 

 

prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași

„1.Ori ambulanța aduce pacienți pe care nu ar trebui să îi aducă la UPU. 2. Pacienții nu pot sau nu vor sau nu știu de ce nu merg la medicul de familie să-și ia bilet de trimitere și să vină la policlinică. Aici sunt două probleme și ar trebui poate să studiați câți din pacienții aduși cu ambulanța sunt internați și dacă sunt internați 99% este foarte bine și câți din pacienți au venit pentru că nu au vrut să se ducă să-și ia bilet de trimitere. Pe de altă, parte puteți crește veniturile făcându-le acestor pacienți foaie de internare de zi la UPU.”

 

Pacienții nu sunt educați

 

O altă soluție ar fi o eventuală colaborare cu medicii de familie de la Botoșani. A căror număr oricum a scăzut în ultimii ani, astfel că s-a ajuns ca un cabinet de medicină de familie să aibă în evidențe mii de pacienți. 

 

„Poate să întăriți legătura cu medicii de familie. Sunteți pe calea cea dreaptă, ați identificat problema și e bine, de acum o studiați. ”

prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași

 

„Și nivelul de educație al pacientului pentru că el nu știe că ar trebui... Dacă statul l-ar obliga la 6 luni să-și facă evaluările de sănătate, atunci el ar conștientiza. Ori cel de la Crasnaleuca nu are cum să conștientizeze...”

dr. Mihai Glod, manager Spitalul Clinic Căi Ferate Iași.

 

Prin aceste prezentări la urgențe sunt forțate anumite secții ale spitalului: „Se pune o presiune foarte mare pe laboratorul de analize medicale și pe imagistică. Nu știu de ce nu s-a dorit a se ocupa posturile de medici radiologi din UPU. 80% din resursa radiologică este consumată de UPU”, a spus și Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.

 

Din 48.000 de botoșăneni care au ajuns la urgențe anul acesta au fost internați în jur de 11.000. 

Din cauza numărului mic de internări, spitalul nu își îndeplinește indicatorii din contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. 

Iar neîndeplinirea indicatorilor duce la venituri reduse pentru Spitalul Județean.