Valeriu Iftime, aproape de o afacere de 6 milioane de euro la Iași

Apometrele din zona metropolitană a Iașului vor fi dotate cu module radio, iar omul de afaceri Valeriu Iftime vrea să câștige contractul.

 

Zeci de mii de module vor fi montate pe apometrele existente pe branșamentele din Zona Metropolitană a Iașului. La licitația pentru achiziția echipamentelor s-a prezentat firma afaceristului Valeriu Iftime, patronul echipei de fotbal FC Botoșani.

 

ApaVital SA, compania de apă-canal a județului Iași, organizează noi proceduri pentru activitatea curentă. Recent, autoritatea contractantă a demarat o licitație pentru achiziția mai multor loturi de module de comunicație radio pentru apometre. Valoarea estimată a contractului este de 29.778.600 de lei, fără TVA, aproape 6 milioane de euro, potrivit bzi.ro.

 

La procedură s-a prezentat asocierea de firme de Vestra Industry SRL (Botoșani) – Smart Eco Plus SRL, ambele deținute de omul de afaceri Valeriu Iftime, patronul echipei de fotbal FC Botoșani și cel care controlează grupul Elsaco. Oferta a intrat în etapa de evaluare.

 

La un moment dat, ApaVital a anulat o licitație în cadrul programului de extindere a canalizării care este susținut din fonduri europene.

 

Conform caietului de sarcini, modulele vor fi folosite pentru apometrele deja montate din zonele Iași, Lețcani, Ciurea, Bârnova, Tomești, Holboca, Aroneanu, Valea Lupului, Rediu, Miroslava și Popricani. Necesarul ApaVital este de maximum 60.000 de module de comunicație radio.

 

Achiziția se va desfășura prin intermediul unui acord-cadru cu o durată de 36 de luni. ApaVital a organizat și proceduri privind furnizarea mai multor loturi de piese de schimb pentru parcul auto din dotare.

 

(Foto: bzi.ro)