Valeriu Iftime a găsit antrenor pentru FC Botoșani: Este de acord!

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, nu se sfiește să vorbească de un nou antrenor la echipă, în pofida faptului că sezonul de Liga 1 se află în plină desfășurare.

 

Omul de afaceri nu a renunțat la visul său mai vechi: acela de a-i readuce în Moldova pe doi dintre cei mai valoroși jucători străini care au evoluat vreodată în această zonă a României - Adailton și Wesley.

 

Cei doi brazilieni au evoluat împreună la FC Vaslui, în perioada de glorie a clubului, sub patronajul lui Adrian Porumboiu, potrivit DigiSport.

 

 

Valeriu Iftime îl vrea pe Adailton antrenor din iarnă

 

Chiar dacă nu mai poate să-i transfere din postura de jucători, Valeriu Iftime speră să-i convingă să accepte provocarea de a prelua banca tehnică.

 

FC Botoșani este departe de locul pe care și l-ar fi propus Valeriu Iftime în aceste prime 12 runde, iar funcția lui Mihai Teja se ”clatină” serios. Moldovenii sunt doar pe locul 12, cu 13 puncte, fiind mai aproape de locurile de baraj (două puncte), decât de cele de play-off (cinci puncte).

 

Dincolo de clasament, nici jocul echipei nu oferă prea multe perspective, așa că Valeriu Iftime se gândește serios la opțiunea pe care a ratat-o și vara trecută, înaintea numirii lui Teja: Adailton antrenor, iar Wesley în staff, sub orice formă convenită ulterior.

 

 

Valeriu Iftime, despre Adailton: ”Este de acord”

 

Schimbarea de antrenor ar putea să se producă în iarnă, deoarece Adailton este ”prins” într-un proiect în Brazilia și nu se poate rupe de acesta până atunci.

 

”În principiu, ei sunt de acord. Este de acord Adailton, dar are un contract în Brazilia și acel contract se termină în ianuarie. Acum Adailton are licența de antrenor și cine îl vrea pe Adailton mai bine decât mine?!

 

La Botoșani e mai bine decât la Vaslui. Ei sunt obișnuiți cu geamuri prin care iese fum de la centrala pe lemne de la etajul 4, strada să fie un pic mai strâmbă, discotecile mai rare și mall-urile mici”,

a declarat Valeriu Iftime, conform as.ro.