USL-ul se rupe obscen la Botoşani: Portariuc se va ruga să i se termine mandatul; Roxana: Nu daţi năvală, riscaţi dă faceţi diaree

Principalii lideri politici ai Uniunii Social Liberale se află zilele acestea la Bucureşti, acolo unde împreună cu şefii naţionali ai PSD şi PNL stabilesc detaliile ruperii alianţei politice perfectate în urmă cu trei ani. De acolo transmit mesaje ameninţătoare pentru ceea ce va urma.

 


Ameninţări liberale

Deputatul Roxana Anuşca, în stilul care a consacrat-o, i-a atenţionat pe liberalii care se convertesc la social-democraţie. „Ciolanul se împute repede! Nu daţi năvală, riscaţi să faceţi diaree!” a transmis soţia preşedintelui PNL Botoşani după ce Botoşăneanul a anunţat că Tudorel Tupiluş, fost membru timp de aproape un deceniu al PNL, a trecut la PSD.
Un alt şef al liberalilor botoşăneni prevesteşte vremuri groaznice pentru primarul Ovidiu Portariuc:
„Băiatul ăsta încă nu realizează ce o să i se întâmple. O să se roage să  i se termine mandatul mai repede”.
Aceasta fiindcă PNL-iştii şi PDL-iştii a din Consiliul Local Botoşani ar urma să se coalizeze şi să îi facă o opoziţie crâncenă.

Achiţei şi Alexa, probabilii înlocuitori pentru Pavăl şi Andrei

De altfel, încă în urmă cu vreo zece zile, când Botoşăneanul a făcut pentru prima dată publice planurile Opoziţiei de a schimba împreună cu liberalii viceprimarul PSD al municipiului Botoşani şi vicepreşedintele social-democrat al Consiliului Judeţean Botoşani, Eugen Ţurcanu, a anunţat că fiecare zi de lucru va deveni o corvoadă pentru Ovidiu Portariuc.
PNL şi PDL par să fi convenit clar ca posturile ce vor fi probabil eliberate de Cosmin Andrei şi Paul Pavăl să fie preluate de Cătălin Alexa, respectiv Cristian Achiţei.
„Se poate discuta orice în momentul în care se întâmplă chestia, restul sunt speculaţii”, ne-a spus Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani, despre înlocuirile lui Andrei şi Pavăl, „chestia” fiind ruperea USL.

Portariuc ar avea aşi în mânecă

Liberalii şi democra-liberalii ar urma să nu se oprească doar la nivelul CJ şi CL Botoşani, ci să treacă la înlocuirile viceprimarilor peste tot unde pot face majoritatea.
Cel puţin declarativ primarul de Botoşani este liniştit.
„Avem variante de rezervă, deocamdată nu vrem să le facem publice. Vom găsi soluţii să ne facem treaba şi să ducem proiectele mai departe”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Acesta va aborda discuţii cu aleşii de la municipiu şi este sigur că îi va convinge că pună mai presus interesele oraşului decât cele politice. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
USL, divorţ de Dragobete – Ţurcanu şi Portariuc la Bucureşti
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Un liberal cu state vechi a trecut la PSD; primarul: Nu mă mira decizia