USL Botoşani salută votul parlamentarilor PSD şi PNL de Botoşani care au contribuit la trecerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu. Organizaţia de Botoşani a Uniunii Social Liberale consideră că acest vot exprimă o cerinţă venită din partea multor români care au protestat în stradă la începutul acestui an.
Pe de altă parte, USL Botoşani apreciază că adoptarea moţiunii de cenzură şi
căderea Guvernului Ungureanu va consolida victoria USL la alegerile locale. Liderii social-democraţi şi liberali din Botoşani consideră că acest eveniment confirmă opinia a peste 70% dintre români care consideră că USL va fi la guvernare. În aceste condiţii, USL Botoşani îi îndeamnă pe locuitorii judeţului ca la alegerile locale să acorde încrederea candidaţilor din cele trei partide care vor participa la guvernare sub sigla USL. „
Este bine ca după alegerile locale judeţul nostru să aibă cât mai mulţi primari şi consilieri de la USL, pentru că această formaţiune va fi la guvernare, ceea ce va reprezenta un beneficiu important pentru Botoşani”, a declarat
preşedintele PSD Botoşani, Gheorghe Marcu.
În acelaşi timp, preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, care este şi candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani, a declarat că „
o victorie categorică a USL la alegerile locale va conta foarte mult în condiţiile în care partidele din cadrul Uniunii vor conduce destinele acestei ţări. Dacă voi ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani din partea USL nu-i voi lăsa pe colegii mei care vor fi în guvern să neglijeze judeţul nostru, aşa cum s-a întâmplat în timpul guvernărilor Boc sau Ungureanu”. Liderii USL Botoşani au mai afirmat că după adoptarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ungureanu au fost asaltaţi de un val de cereri din partea membrilor altor partide de a veni şi de a candida pe listele USL, la alegerile locale din luna iunie.