Următoarele garaje care vor fi DEMOLATE în municipiul Botoșani, deținătorii au primit notificări de la Primărie – GALERIE FOTO

După cele peste 80 de garaje care au fost înlăturate din zona aflată în imediata apropiere a Colegiului Național Mihai Eminescu, urmează o nouă serie. De această este vorba despre 17 baterii.

 

Următoarele demolări de garaje

 

Se află în apropierea Stadionului Municipal Botoșani, pe aleea prin care se face accesul către parcarea din spatele tribunei oficiale.

 

Aceste garaje urmează a fi demolate și în contextul proiectului de modernizare al stadionului, documentația fiind deja transmisă către Compania Națională de Investiții (CNI), în vederea acordării finanțării.

 

Practic, prin proiectul de investiții aceste garaje care ocupă o suprafață de teren de peste 30.000 de mp, urmează să dispară pentru ca noua arenă să poată fi construită.

 

Primăria Botoșani a transmis deja în cursul acestei săptămâni notificări către cei care își desfășoară activități în aceste imobile.

 

„Vă punem în vedere că, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea prezentei, să dezafectați construcția (garaj) edificată pe terenul situat în Calea Națională, în zona de acces către Tribuna Stadionului Municipal, având în vedere că nu dețineți un titlu valabil pentru terenul aparținând domeniului public al Primăriei Botoșani și pentru construcția aferentă”,

se arată în notificările transmise de Primărie

 

În cazul în care în termenul de două săptămâni construcțiile nu vor fi demolate, procesul de dezafectare va fi însușit de municipalitate, iar costurile vor fi imputate persoanelor care ocupă aceste garaje.

 

„Proprietari” pe terenul orașului

 

Abuziv, de altfel.

 

Iar acest lucru reiese în urma unui schimb de adrese efectuat anul trecut între 12 dintre persoanele care ocupă garajele și Primăria Botoșani.

 

Aceste persoane au semnat o petiție prin care au arătat că utilizează construcțiile în diverse scopuri încă din anul 1994.

 

Pe atunci, Clubul Sportiv Botoșani, pe baza autorizației de construcție nr. 351/14.07.1994 eliberată de Primăria Botoșani, a realizat aceste construcții pe care ulterior le-a oferit spre închiriere, durata contractului inițial fiind de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.

 

Situația s-a perpetuat în timp, doar că aceste garaje se aflau de fapt pe domeniul public, în proprietatea Primăriei, iar chiria era încasată de Clubul Sportiv.

 

„În calitate de parte a contractului, fiecare dintre noi am folosit clădirile conform destinației prevăzute în contractul de închiriere și am plătit clubului sportiv anual suma convenită prin contract. Începând cu anul 2021, CS Botoșani nu a mai acceptat plata chiriei pe motiv că sunt niște împrejurări care nu îi îndreptățesc să mai încaseze banii, fără să ni se explice motivul real”,

Au arătat semnatarii petiției

 

Primăria își ia bunul înapoi

 

S-a solicitat clarificarea situației juridice, iar Primăria a consultat arhivele și a constatat că aceste construcții nu figurează în baza de date a Direcției de Impozite și Taxe Locale (DITL) și deci, nu se achită impozitul datorat pe clădire.

 

Lucru, de altfel confirmat și de directorul CS Botoșani.

 

„La o reinventariere și reevaluare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflat în administrarea clubului nostru, am constatat că terenul pe care se află garajele de pe aleea care duce la sala de lupte nu se află în administrarea noastră și nici nu am găsit în arhivă vreun document care să ateste acest lucru. De-a lungul anilor clubul a avut în administrare baze sportive din închirierea cărora își suplimenta bugetul (la fel a fost terenul pe care s-au construit garajele), dar acestea au fost date și luate de la club, conform deciziilor celor care le aveau în proprietate”,

Mia Roată, directorul CS Botoșani

  

În acest context, în termen de 15 zile calendaristice aceste construcții ar urma să fie demolate fie de cei care le dețin și le-au folosit de-a lungul anilor, fie de Primărie, proprietarul de drept al terenului.