Unul dintre cei mai vechi directori de instituție de la Botoșani decapitat misterios prin ordin din capitală!

Mișcare învăluită în mister la o instituție publică deconcentrată de la Botoșani unde s-a primit un ordin de eliberare din funcția de director, care își produce deja efectele de la data de 1 septembrie 2015. Deocamdată actul prin care s-a decis eliberarea de pe postul de conducere rămâne fără explicații.

 

Instituția în cauză este Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) iar directorul lăsat fără funcție prin ordin semnat de președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nu este Minodora Vasiliu.
Este vorba despre directorul adjunct Ovidiu Airimițoaie, cel care în 2012, pe timpul guvernării Uniunii Social Liberale a fost numit consilier al președintelui ANSVSA și mai apoi secretar general al autorității, cu sprijinul PNL. A revenit la Botoșani anul trecut, pe funcția de director adjunct al DSVSA.
Ultimul document care-l privește direct este cel puțin ciudat și deocamdată fără explicații. ”Cunosc aspectul respectiv în momentul în care s-a primit ordinul eram în drum spre București, către ANSVA, mă întorc noaptea asta. Eu nu am citit ordinul. Am fost informată de către colegul meu care îmi ține locul că s-a primit acest ordin, nu l-am văzut personal, îl confirm dar detalii nu pot să dau, pentru că nu eram la serviciu”, explică Minodora Vasiliu, contactată de reporterii Botoșăneanul, aflată în drum spre Botoșani. Directorul executiv spune că i s-a transmis același lucru de la Autoritate și a evitat să spună dacă adjunctul instituției a avut probleme la locul de muncă din cauza cărora să se fi produs demiterea.
Ovidiu Airimițoaie a fost director adjunct al DSVSA ani de zile încă din perioada în care instituția era condusă de Vladimir Rizac. A fost promovat pe postul de la București și mai apoi s-a întors la Botoșani, tot director. Deocamdată nu se știe dacă va rămâne în cadrul instituției, pe un post inferior.
Gabriela ERDIC

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:30902:Liberalii îşi apără omul demis de la ANSVSA cu atac la „tânărul Dolineaschi”: Epurări comuniste ]]