Universitatea Cluj îngropată la Botoșani într-un proces de 160.000 de euro

O problemă nu vine niciodată singură, iar Universitatea Cluj nu face excepţie de la această regulă. După ce a ratat victoria în meciul cu Astra şi şansele de salvare de la retrogradare au devenit minime, clujenii au mai primit marţi o lovitură, potrivit Prosport.

 

Tribunalul de la Botoşani, acolo unde se judecă procesul insolvenţei clubului, le-a dat dreptate celor care au sesizat că au datorii neachitate de “U” Cluj. Este vorba de Mihai Teja, fost antrenor la "U", şi jucătorii Borza, Ciupe, Cristocea, Lungu şi Dolha. Aceştia au pârât “U” Cluj la Tribunal pentru neachitarea restanţelor. Este vorba despre o sumă totală de 160.000 de euro.


Problema este că echipa e aproape retrogradată, iar în acest caz nu va mai încasa niciun ban din drepturile TV. Patronul Florian Walter, pe numele căruia s-a emis mandat de arestare şi face obiectul unei anchete a DIICOT, este de negăsit. Universitatea trebuie să găsească alte surse de finanţare pentru a achita datoria.


"E o decizie care constată aceste datorii, cu drept de recurs. Ştiam de aceste datorii şi am informat Tribunalul că le vom achita din drepturile TV, în cazul în care vom evita retrogradarea. În caz contrar, vom căuta alte surse de finanţare", este răspunsul oficial al clubului.


Dacă banii nu vor fi achitaţi până la o dată ce va fi anunţată ulterior, va fi declanşată procedura de intrare în faliment, clubul fiind deja în insolvenţă. O echipă aflată în faliment nu mai poate fi înscrisă în nicio competiţie organizată de FRF.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:27012:FC Botoşani, remiză cu U Cluj în faţa a 4.000 de oameni - GALERIE FOTO ]]