Un tânăr pulbere de beat a vrut să o facă pe-a șoferul și a ajuns cu mașina în șanț

Un botoșănean în vârstă de 18 ani este cercetat de polițiști, după ce s-a urcat la volan cu toate că nu deținea permis de conducere și a ajuns cu mașina într-un șanț.

 

Duminică, 22 mai 2016, ora 22.05, în timp ce conducea un autoturism pe  DJ 282 B, în localitatea Flămânzi, C.M. de 18 ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, derapând într-un șanț de la marginea drumului. În urma accidentului au rezultat avarii ale autovehiculului. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere. De asemenea, C.M. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de  0,99 mg/l în aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge faptă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu deţine permis de conducere”, comunicat IPJ Botoșani.

CITEȘTE: GRAV accident rutier la Pacea: Ford făcut praf, alte două mașini boțite - GALERIE FOTO