S-a emis un ordin de protecție pentru o perioadă de cinci zile.
La data de 12 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 34 de ani, din orașul Săveni, pentru faptul că a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv față de concubina sa.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de cinci zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de concubina sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
Victima violenței în familie se poate adresa:
(Sursă foto: depositphotos)