Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt 

Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu scurt timp pe drumul Botoșani – Suceava. 

 

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din localitatea Vlădeni a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni. 

 

A fost preluat de ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati unde medicii au constatat că era și în stare de ebrietate.  

 

dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD

„Pacientul era stabil din punct de vedere hemodinamic, cu o comă superficială secundar unui consum etanolic. Este investigat clinic și paraclinic, echilibrat din punct de vedere electrolitic și în urma investigațiilor imagistice acesta va fi internat pe secția de ortopedie cu diagnostic de traumatism complex umăr drept și fractură deschisă de humerus”,

 

Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului rutier. 

Șoferul va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.