Un corp de clădire de la „Mavromati” va fi reabilitat – FOTO

Consiliul Județean Botoșani a aprobat un nou proiect pentru dezvoltarea infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.

 

Este vorba de documentația tehnico-economică pentru reabilitarea și modernizarea „Corpului F”, cel în care a funcționat UPU pe perioada procesului de modernizare a Unității de Primiri Urgențe.

 

Valoarea totală a noului proiect, inclusiv 19% TVA și 25% rezerva de implementare, se ridică la 5,5 milioane lei.

 

Pentru finanțarea lucrărilor, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, în parteneriat cu Instituția Publică Medico-Sanitară „Buiucani” - Asociația Medicală Teritorială Chișinău, a depus un proiect de finanțare în cadrul Programului Interreg NEXT România - Republica Moldova 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 1,6 milioane euro, din care valoarea grantului este de 1,5 milioane de euro, iar valoarea contribuției pe care va trebui să o asigure cei doi parteneri este de 100 de mii de euro.

 

„Dezvoltarea infrastructurii sanitare este prioritatea Consiliului Județean Botoșani și a echipei de management de la Spitalul «Mavromati». Continuăm să valorificăm orice oportunitate de finanțare pentru proiectele pe care le gândim împreună  pentru sistemul sanitar botoșănean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

 

Proiectul de reabilitare și modernizare a „Corpului F” al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” completează portofoliul de investiții pe care Consiliul Județean le implementează pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean.

 

În ultimii trei ani, Consiliul Județean a investit în Spitalul Județean Botoșani și are în implementare proiecte, finanțate din fonduri europene, PNRR, guvernamentale sau bugetul propriu, care totalizează aproximativ 45 de milioane de euro. La acestea se adaugă 5 milioane de euro pe care Consiliul Județean le-a alocat Spitalului în acest an din bugetul propriu.

 

„Responsabilitatea noastră, a administrației județene, ține de dezvoltare și de investiții. Vrem ca botoșănenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.