Un specialist din Agricultură trimis la instituţia pe care nu o vrea nimeni

Prefectul Dan Şlincu a solicitat noii conduceri dar şi funcţionarilor din Inspectorat să uzeze de prerogativele sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu de conexiune între Ministerul Agriculturii şi instituţie, astfel încât să nu se mai ajungă la situaţii nefericite.

 

În urma demersurilor făcute de prefectul Dan Şlincu, de soluţionare a situaţiei dificile cu care se confruntau angajaţii Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Botoşani, ministrul agriculturii Petre Daea a semnat ordinul prin care inginerul Florin Marţolea, specialist în calitatea seminţelor, a fost detaşat de la Direcţia Agricolă Judeţeană la ITCSMS, cu atribuţii de inspector şef.

 

Cum instituţia are de acum conducere cu drepturi depline, asta înseamnă că salariaţii îşi vor putea lua salariile restante iar documentanţiile privind calitatea seminţelor vor putea fi eliberate.

 „Aşa cum am rezolvat împreună problema din vară, aşa cum am rezolvat tot împreună situaţia de acum, vreau să fiţi convinşi că putem rezolva împreună orice problemă apărută în activitatea instituţiei. Vă rog să vă asumaţi conducerea şi funcţionarea optimă a instituţiei”, le-a spus Dan Şlincu angajaţilor ITCSMS şi inspectorului şef Florin Marţolea.

Reamintim că după pensionarea, în vară, a inspectorului şef Silvia Zarug, conducerea instituţiei a fost preluată cu titlu de interimar de biologul Carmen Cristescu dar care a demisionat din cauza unor probleme personale. În aceste condiţii, instituţia nu a mai avut ordonator de credite care să semneze salariile personalului.

 
 
download from google play download from apple store