Adolescenta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La data de 4 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Tudora, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 3 ianuarie 2024, în timp ce se deplasa pe drumul public, din localitatea Tudora, ar fi acroșat o bicicletă condusă de o minoră, de 16 ani, care se deplasa, pe marginea părții carosabile, pe aceeași direcție de mers. Ulterior, bărbatul și-a continuat deplasarea, iar în scurt timp, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact cu un cap de pod.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni, fiind transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.