Doi tineri prinși cu droguri de un polițist aflat în timpul liber

Cei doi au fost duși la sediul Poliției, fiind continuate cercetările în acest caz.

 

La data de 4 ianuarie 2023, în jurul orei  20:00, un polițist din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa pe o stradă, din municipiul Botoșani, a observat doi tineri, care își confecționau o țigaretă artizanală, dintr-o substanță vegetală asemănătoare canabisului.

 

În momentul în care aceștia au fost interceptați de polițist, au încercat să se sustragă, însă au fost urmăriți și prinși cu ajutorul echipajului de poliție solicitat în sprijin. În urma controlului corporal, asupra acestora au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, un grinder, o țigaretă artizanală și o folie în care se afla o substanță vegetală, cu miros specific canabisului.

 

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, cercetările fiind preluate de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept.

(foto - arhivă)