Un sfert de miliard de la Ministerul Culturii pentru Zilele Eminescu

 

Zilele Mihai Eminescu vor fi marcate pe parcursul a trei zile, începând cu data de 13 ianuarie până pe 15. Printre activităţile cuprinse în program se numără deplasări în Republica Moldova, la Bălţi şi la Soroca, dar şi o expoziţie de pictură, un spectacol de teatru sau lansarea unei cărţi de poezii.
Dacă anul trecut printre invitaţii speciali s-a numărat şi Ion Caramitru, anul acesta pianistul Mircea Tiberian şi Nadia Trohin vor concerta pe scena Teatrului Mihai Eminescu. Botoşănenii care doresc să participe la evenimentele organizate cu ocazia Zilelor Mihai Eminescu pot alege dintr-o gamă largă de acţiuni printre care şi vizite peste Prut, în Republica Moldova, unde se vor depune coroane de flori la statuia marelui poet din Bălţi şi Soroca. „Pentru botoşăneni sunt scriitorii din Botoşani şi invitaţi mai mulţi. E o grupă care merge în Basarabia, o grupă care rămâne aici. Din acest motiv sunt orele repartizate aşa. Nu poţi să participi la toate manifestările. Sunt atâţia organizatori – Biblioteca, Muzeul şi fiecare îşi face câte o acţiune şi le-am inclus în programul acesta cronologic”, a declarat Gellu Dorian, referent de specialitate la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național. Duminică se va sărbători şi Ziua Culturii Naţionale, zi în care a fost stabilită şi o şedinţă extraodinară a Consiliului Local.
25.000 de lei de la Ministerul Culturii
Printre organizatorii acestui eveniment se numără Primăria Botoşani, Consiliul Local, Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu sau Memorialul Ipoteşti - Centrul de Studii Mihai Eminescu. Prin urmare şi finanţarea evenimentului este asigurată de mai multe unităţi de stat. „Bugetul este pe mai multe instituţii. Primăria are un buget, noi avem un buget. Pe noi ne sprijină Ministerul Culturii cu 25.000 de mii de lei pentru Ziua Culturii Naţionale pentru că toate acestea se petrec în cadrul acestei zile. 15 ianuarie a fost decretată de anul trecut Ziua Culturii Naţionale”, a mai afirmat scriitorul.
Elsa ŞEICA