Un primar le-a făcut un ”cadou” inedit alegătorilor ce l-au votat: 1,5 milioane de euro - DOCUMENT

Asta este suma totală ce a intrat într-o localitate botoșăneană și cu ajutorul căreia oamenii de acolo au mai parcurs un pas spre civilizație. Este vorba despre comuna Mihălășeni unde la începutul acestei luni a fost făcută recepția la două importante obiective de investiții.

 

Concret, în zilele de 11 și 13 martie s-a recepționat o școală și s-au pus punct lucrărilor la proiectul ”Alimentare cu apă pentru localitățile Mihălășeni, Negrești, Năstase și localitatea Stânca din orașul Ștefănești”.
Școala Generală din Mihălășeni a fost dată în funcțiune în vara anului trecut însă recepția s-a făcut mai târziu din cauza unor neconcordanțe cauzate de constructor, o firmă de garsonieră din Bacău. În cele din urmă, erorile au fost reparate iar în data de 13 martie 2015 s-a semnat procesul verbal de recepție al lucrărilor. Valoarea acestui proiect, pentru modernizarea școli a fost de aproximativ 1,3 milioane de lei.
În cazul celuilalt proiect, privitor la alimentarea cu apă constructorul a fost firma Instal-Con Botoșani iar valoarea proiectului a fost de peste 5,1 milioane de lei.
”Putem spune că începând cu această dată patrimoniul comunei Mihălășeni este mai bogat cu 1,5 milioane de euro, bani proveniți atât de la Banca Mondială pentru Școala Generală cât și de la bugetul de stat al României. Contribuția Consiliului Local Mihălășeni a fost de până în 5%”, a declarat Loredan Buraga, primarul comunei Mihălășeni.
CITEȘTE:
Şefimea de la judeţ la o inaugurare de 1,5 milioane euro: 7 ani? La cât durează la noi o investiţie ai făcut-o foarte repede – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]