Un om de afaceri, doi primari şi-un fost director de la municipiu cooptaţi în conducerea PNL Botoşani - LISTA

Liberalii botoşăneni şi-au completat conducerea aleasă la scrutinul intern desfăşurat la finele lunii aprilie. La Biroul Politic Judeţean (BPJ), desfăşurat joi, s-au stabilit secretarul general şi secretarul general adjunct.

 

Potrivit statutului, noul preşedinte ales, Costel Şoptică, i-a propus pentru cele două funcţii pe Cătălin Rotundu, respectiv Mihai Amarandei, iar membrii BPJ i-au votat în unanimitate pe primarii de Dângeni şi Albeşti.


Organigrama mai prevede încă un post de secretar general adjunct, pentru care deocamdată nu s-a făcut nici o nominalizare.


În cadrul aceleiaşi şedinţe Dan Oloieru, primarul de Flămânzi, a fost desemnat preşedintele Ligii Aleşilor Locali, Corneliu Daniliuc, fost director al Direcţiei Edilitare de la Primăria Botoşani, a fost votat preşedintele organizaţiei de seniori, în timp ce Manuel Popa, managerul de la Conted Dorohoi, a redevenit preşedintele comisiei oamenilor de afaceri.


„Aşa cum vă spuneam încă din momentul în care mi-am lansat candidatura, pentru mine lucrul în echipă este cel mai important. Am ajuns ca după alegerile care au avut loc, astăzi să vă pot prezenta un BPJ complet”,


Costel Şoptică, preşedinte PNL Botoşani.


Senatorul a subliniat că „s-a terminat cu foşti şi foşti”, adică în organizaţie nu mai se mai tratează problemele în funcţie de vechea apartenenţă politică a membrilor, mai ales că nu mai există copreşedinţi pentru nici o funcţie.

 

Lista membrilor BPL