Ministrul agriculturii Petre Daea se poate considera un bărbat norocos nu doar pentru că soția îl susține în tot ceea ce face, ci și pentru că ea îi este alături și a decis chiar să îl însoțească în exploatațiile agricole unde acesta a poposit la finele acestei săptămâni, notează agrointel.ro
Este pentru prima dată când d-na Daea se lasă chiar fotografiată, semn că se stimte în largul ei în fermele românești și că nu este străină de agricultura românească, nu cea de ”birou”, ci cea ”făcută la firul ierbii”.
Un ministru activ și o soție care ține pasul cu programul ocupat al soțului, un program care îl face ca și în cursul weekendului să aibă întâlniri sau ședințe și chiar vizite în ferme din întreaga țară. Astfel, ministrul Petre Daea a efectuat un adevărat pelerinaj la fermele din regiunea Moldovei. Cea mai importantă vizită a fost aseară la ferma de ovine Karakul de la Botoșani, secretarul general al Romovis.
Ministrul s-a înâlnit cu Ionică Nechifor, alături de soția sa. Doamna Daea, cu o ținută relaxată dar elegantă în același timp, a părut în largul ei în ferma de ovine unde, alppturi de soțul ei, a primit informații complete despre rasa Karakul, cea de la care fermierii români valorifică la un preț bun pielicele, foarte căutate atât în țară cât și la export.