Bunurile au fost restituite persoanelor vătămate.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Stăuceni, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2024, ar fi pătruns în două scări de bloc, din municipiul Botoșani, de unde ar fi sustras două biciclete, valoarea prejudiciului fiind de peste 3.000 de lei.
Acesta a fost recuperat, iar bunurile au fost restituite persoanelor vătămate.
Tânărul bănuit de comiterea faptei a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.