Autoritățile județene se pregătesc pentru sezonul rece, iar în acest sens s-a făcut și o statistică a persoanelor a căror viață depinde de aparatele medicale alimentate cu energie electrică.
Delgaz Grid a comunicat către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani că la nivelul județului Botoșani sunt 183 de persoane dependente de aceste aparate.
În evidențele Direcției de Sănătate Publică Botoșani și SC Avitum SRL există un număr de 195 (Botoșani) și 85 (Dorohoi) pacienți dializați și 101 gravide aflate în trimestrul III de sarcină.
De asemenea, au fost identificate spații care pot asigura cazarea persoanelor surprinse în trafic sau afectate de fenomenele meteorologice specifice iernii în județul Botoșani.
Sunt 247 locații (cămine culturale, școli, săli de sport, grădinițe, sedii instituții publice) cu un număr de 12.454 locuri de cazare și 2.227 locuri capacitate de hrănire.
(foto – g4media.ro)