Pe data de 28 mai, pe rolul Tribunalului București a fost înregistrată o cerere cu privire la o companie care solicită intrarea în insolvență.
Potrivit Mediafax, solicitarea companiei Rompetrol S.A. urmează să fie analizată pe data de 8 iunie.
„La sfârşitul anului trecut, societatea a fost obligată, în solidar cu alte persoane fizice, de către Curtea de Apel Bucureşti la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data de 05.01.2001. Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti privesc fapte săvârşite în perioada 1999 – 2001, cu mult înainte de anul 2007, când KazMunayGas a devenit acţionarul majoritar al grupului de societăţi din care face parte şi Rompetrol SA. După pronunţarea deciziei respective, societatea şi-a arătat toată deschiderea în cursul procedurilor legale demarate de autorităţile fiscale pentru identificarea şi evaluarea activelor sale, acestea instituind un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale", arată compania, într-un comunicat.
Punerea în executare a deciziei instanţei, inclusiv a dobânzilor legale, care în opinia autorităţilor fiscale reprezintă o sumă de trei ori mai mare decât debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, având efecte imediate în activităţile sale curente - întreruperea operaţiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investiţiilor şi implicit asupra angajaţilor, potrivit companiei.
Rompetrol arată că investiţiile realizate de companie din fondurile proprii în dezvoltarea lucrărilor de explorare din România şi achiziţia de instalaţii de foraj necesare extinderii activităţilor de profil pe plan extern depăşesc suma de 50 milioane dolari.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată în baza articolului 66 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Articolul de lege invocat arată că: „supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menţionează şi faptul că au fost verificate şi că sunt îndeplinite condiţiile privind realitatea şi oportunitatea operaţiunilor juridice supuse avizării".
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor, Rompetrol SA avea datorii de 159 de milioane de lei în 2013. De asemenea, a înregistrat o pierdere de 53,2 milioane de lei, veniturile fiind de 66,4 milioane de lei.
[[galerie-foto]]