Un fost consilier municipal a intrat în conducerea naţională a Tineretului Liberal, altul a eşuat - FOTO

Tinerii liberali și-au ales, duminică, liderul, în cadrul Congresului Tineretului Național Liberal ce s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, în prezența delegaților și a invitaților din structura PNL din toată țara.

 

Deputatul Mara Mareș a caștigat președinția Tineretului Național Liberal, aceasta propunând ulterior o echipă din care face parte și botoșăneanul Radu Lebădă, fost consilier local și prim-vicepreședinte al Organizației Județene de Tineret Botoșani.


După votul de încredere acordat în sedinta Biroului Politic Județean TNL, delegația de la Botoșani a reușit astfel să pună umărul la susținerea lui Radu Lebădă în vederea ocupării unei funcții de membru în cadrul Biroului Național Liberal al Tineretului Național Liberal, lucru care s-a şi întâmplat.


Congresul Tineretului Național Liberal încheie astfel lungul șir al alegerilor din fiecare organizație județeană în parte, alegeri ce pun practic capăt procesului de fuziune din interiorul Partidului Național Liberal.

Independent de TNL Botoşani a candidat şi George Turcu, acesta eşuând însă în tentativa de a obţine un post în conducerea naţională a junilor liberali.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store