Sens giratoriu din balize într-o intersecție aglomerată din Botoșani

Intenția de amenajare a unui sens giratoriu într-una din intersecțiile aglomerate ale orașului, urmează să fie concretizată.

 

Comisia de sistematizare a circulației a avut în atenție și problema traficului de lângă Secția de Obstetrică și Ginecologie de la Botoșani.

 

Acolo, unii conducători auto dau adevărate teste de șoferie dacă trebuie să iasă de pe străduța dinspre Direcția Copilului, pentru a merge mai departe spre strada Bucovina. La orele de vârf mai ales.

 

”Tot astăzi în comisia de sistematizare a circulației am aprobat documentația aferentă instituirii unui sens giratoriu pe Bulevardul George Enescu la intersecția cu strada Bucovina. Sensul giratoriu va fi supus avizării de către Poliția Municipală și va realizat din elemente cu caracter temporar”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Noul sens giratoriu va fi amenajat din balize de direcționare a traficului umplute cu apă sau cu nisip.

 

Prin această modificare rutieră se dorește fluidizare a traficului din zonă.

 

Pentru un sens giratoriu definitiv: „Avem nevoie și de o documentație pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un sens giratoriu definitiv care presupune obținerea avizelor și autorizației de construire care necesită o perioadă mai întinsă de timp. În acest interval o să vedem care este utilitatea și dacă se impune să realizăm un sens giratoriu definitiv în această intersecție”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

download from google play download from apple store