Un copil de 12 ani „a luat un cap în gură” pentru un bulgăre de zăpadă

 

Inconştienţă din partea unui botoşănean de 40 de ani din Botoşani care a lovit un copil pentru simplul fapt că, din joacă, i-a aruncat cu un bulgăre de zăpadă în geamul locuinţei. Agresorul se va alege cel mai probabil cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

Incidentul s-a petrecut a doua zi de Crăciun, respectiv pe data de 26 decembrie 2012 în jurul orei 17:45. Subofiţerul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care executa serviciul la Prefectura Botoşani, a fost sesizat de către o persoană de sex masculin, care era împreună cu un minor , despre faptul că minorul i-ar fi aruncat cu bulgări de zăpadă în geamul locuinţei. În urma verificărilor efectuate de către echipajul de jandarmi care a venit la faţa locului, s-a stabilit faptul că băiatul, în vârstă de 12 ani, a aruncat din joacă cu un bulgăre de zăpadă în geamul de la locuinţa bărbatului care îl însoţea, iar acesta a ieşit din locuinţă şi  după ce l-a prins pe băiat, l-a lovit cu capul în zona feţei.
Jandarmii au luat legătura cu tatăl băiatului, iar acesta a depus plângere împotriva bărbatului care i-a lovit fiul. Copilul a fost transportat la Spitalul de copii pentru un consult de specialitate, iar bărbatului în vârstă de 40 de ani i-au fost întocmite actele de constatare , fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. 
CITEŞTE:
 Sărbători la Botoşani : Înjunghiat în timp ce vorbea la telefon