Bătută măr de Crăciun de fostul iubit intrat în casă pe balcon

 

Este păţania unei botoşănence care a doua zi de Crăciun s-a trezit cu fostul iubit în propria locuinţă care a intrat în casă pe balcon, a lovit-o, după care s-a făcut nevăzut. Jandarmii chemaţi în ajutor de victimă i-au de urmă  după câteva ore.

În jurul orei 20:00, jandarmii s-au deplasat pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani, unde o femeie în vârstă de 44 de ani reclama faptul că fostul concubin i-ar fi pătruns în locuinţă prin escaladarea balconului şi spargerea unor geamuri de la acesta, iar după ce a pătruns în apartament a lovit-o. Jandarmii au constatat că cele reclamate de femeie se confirmă, geamurile de la balcon fiind sparte, iar reclamanta prezenta urme de lovire, dar agresorul nu a mai fost găsit la locul faptei.
Femeia a depus plângere împotriva agresorului, care a fost găsit după o perioadă de timp de jandarmi. Bărbatului i-au fost întocmite actele de constatare , fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi loviri şi alte violenţe, conform prevederilor Codului Penal. Actele de constatare în cele două cazuri vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru soluţionare.
CITEŞTE:
 Un copil de 12 ani „a luat un cap în gură” pentru un bulgăre de zăpadă