Un cioban a intrat cu oile în pădure și-acum își plânge în pumni

Vinerea neagră pentru un cioban botoșănean care și-a băgat turma cu oi într-o pădure, la pășunat.

 

1.000 de lei va avea de achitat un bărbat din comuna Cristeşti, deoarece a lăsat turma pe care o păstorea să păşuneze în pădurea Palanca de lângă satul Oneaga.

Sancţiunea a fost aplicată de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în urma unei acţiuni pe linia vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, executată în cooperare cu lucrători ai Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Botoşani.

 

În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în fondul forestier este interzisă prin legea nr.407/2006, amenda în acest caz fiind de la 1.000 la 3.000 de lei.

De asemenea, în această perioadă are loc îngrijirea şi creşterea puilor de căprior şi mistreţ, precum şi a altor specii, tulburarea liniştii faunei cinegetice în perioada de înmulţire şi creştere a puilor fiind pasibilă de sancţionarea contravenţională cu amendă de la 500 la 1.500 de lei.