Un botoșănean nu poate zice nici ”pâs” în fața soției, după o hotărâre judecătoarească – AFLĂ motivul

Un caz de-a dreptul ciudat de la Botoșani a intrat în atenția presei centrale. Este vorba despre un bărbat care a primit o restricție din partea magistraților față de propria nevastă. Decizia judecătorilor vine după ce femeia a reclamat că este agresată verbal de câţiva ani, motiv pentru care a ajuns să aibă tulburări psihice.

 

Deși are restricție, locuiește cu soția

Potrivit ziarului Adevărul, magistraţii din Botoşani i-au interzis unui bărbat din judeţ să mai vorbească cu soţia sa sau să o atingă. În plus, botoşăneanul nu o poate contacta nici telefonic pe femeie, dar nici prin intermediul scrisorilor. Aceleaşi surse au mai precizat că soţul nu are voie sub nicio formă să îşi atingă nevasta. Ciudăţenia, însă, abia acum urmează. Botoşăneanul locuieşte în aceeaşi casă, într-un apartament obişnuit mai precis, cu cea pe lângă care este obligat să treacă fără măcar să-i adreseze un cuvânt. Hotărârea judecătorilor a venit după o reclamaţie a botoşănencei, E.S., care şi-a reclamat soţul că o agresează fizic şi verbal.

Dacă o atinge cu un deget face pușcărie

Femeia ar fi cerut ca bărbatul să fie dat afară şi din casă, dar magistraţii nu i-ar fi acceptat cererea, însă i-au dat această interdicţie bărbatului. Practic hotărârea magistraţilor, prevede ca odată ce bărbatul îi adresează un singur cuvânt nevestei sau o atinge chiar şi cu un deget, va încălca ordinul de protecţie. Iar acest lucru atrage după sine arestarea şi condamnarea la închisoare. Casa, se pare, este proprietate comună, la care niciunul nu vrea să renunţe. În aceste condiţii, cei doi sunt condamnaţi la o viaţă în tăcere.
CITEȘTE:
 Răzbunare casnică cu foc: locuinţe aprinse de soţ şi fiu în judeţ