Ședință cu parfum de țeapă la Primărie

După întrunirea Consiliului Director de la ora 11:00, 60 de minute mai târziu ar fi trebuit să se reunească și Consiliul de Administrație al Zonei Metropolitane. Ședința a fost amânată deoarece nu a existat cvorumul necesar.

 

37 de membri se află în componența CA-ului de la Zona Metropolitană din care 16 sunt consilieri locali ai unităților administrativ teritoriale. S-au prezentat efectiv la convocare doar 11, respectiv Marius Buliga și Ady Petrușcă plus alți nouă de la primării din județ care fac parte din această asociere.
”Pentru a nu mai întâmpina astfel de probleme, eu v-aș ruga să acordați o mare atenție modalității de convocare, membrii Consiliului de Administrație să fie sunați. Rămâne data de 10 martie următoarea ședință. În cazul în care contactați telefonic nu pot ajunge la ședință, pot desemna reprezentanți care să ia parte la ședință, în așa fel încât să nu mai fim nevoiți să convocăm ulterior. Timpul este prețios pentru fiecare dintre noi”, a spus Ovidiu Portariuc, președintele CA al Zonei Metropolitane.
Unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi a fost descărcarea de gestiune a membrilor CA și aparatului tehnic al asociației. Ședința a fost reprogramată pentru marți, 10 martie 2015, de la ora 12:00. (G.E.)
CITEȘTE:
 ACUM : Zona Metropolitană la raport, șefii roșii își prezintă activitățile de anul trecut - FOTOGALERIE